Un Taur
Moderator
 Din: Sibiu
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 14
|
|
Nu mai tineam minte de unde o cunosc, dar parca mai vazusem undeva ochisorii aia neastamparati, nasul pierdut undeva in cele patru vanturi si zambetul lipit ca o stampila pe chipul ei. Nu stiam cine e, nu-mi mai puteam aminti de unde o stiu, dar o cunosteam. Se parea ca sentimentul era reciproc, pentru ca n-am mai scapat in seara aia de privirea ei, oriunde m-as fi sucit si oricum m-as fi intors in scaunul ala incomod. Eram cu o trupa vesela de prieteni si sarbatoream la o oarecare terasa ultimul examen al ultimei sesiuni al primei facultati din cariera noastra. Urma licenta si, daca toate mergeau dupa grafic, o vara mai ceva ca vara lui `69, cu tot cu Woodstock-ul ei cu tot.
Domnisoara respectiva se afla la cateva mese distanta de noi. De cum mi-au cazut ochii pe ea, am stiut ca va insemna ceva pentru mine. Nu-mi dadeam seama ce, nici nu aveam nevoie. De multe ori e mai bine sa lasi lucrurile sa curga pe fagasul lor, decat sa le fortezi. Colegii mei ii dadeau inainte cu amintirile din facultate (mai stiti ba cand a cazut asta de pe gard la sase dimineata, beat ca un popa de craciun, in tarcul ala de la Inginerie, si ne-a dat noua telefon sa mergem sa-l scoatem de-acolo, ca nu mai putea sari gardul inapoi, din cauza ca-si scrantise piciorul?), eu radeam cu gura pana la urechi la ei si ochii-mi zambeau la domnisoara creata, micuta si vesela de la trei mese distanta. Dupa cateva beri nu mai stiam in ce parte sa ma uit, ea-mi acaparase aproape toata atentia, bine totusi ca cei cu care eram la masa nu si-au dat seama ca eram pe cale sa-mi sucesc gatul dupa ochi verzi pe pereti.. Care ochi imi spuneau: "te cunosc de undeva, nu mai stiu de unde, dar fa si tu o miscare curajoasa, si hai sa lamurim neintelegerea asta". As fi vrut si n-as fi vrut sa dau ghes invitatiei citite intr-o privire, am tendinta sa refuz sa cred evidentul. Mi-era teama sa nu ma insel. Pana la urma s-a rezolvat de la sine toata treaba, cand a aparut o alta colega de-a noastra, colega care.. o cunostea pe minunea blonda ce-mi trimitea mesaje prin priviri. Era o fosta "tanara speranta" a gimnasticii romanesti, care schimbase cariera si acum lucra la un anume post de radio, nu stiu, nu mai tin minte, era oricum irelevant. Imi dadusem seama de unde o stiam. Tot de la o iesire ca cea din seara asta, cand ea venise cu Mihaela, colega mea. Atunci am povestit cateva ore bune tot felul de nimicuri interesante, si desi se vedea ca se formase o legatura intre noi, seara aceea nu mai avusese urmari. Ca un adevarat berbec, nu-i cerusem vreun numar de telefon, nu-i cerusem nimic. La plecare, decat "ceau, noapte buna". Se-ntamplase demult.. Cu aproape trei ani in urma. De-atunci nu ne mai vazuseram prin oras.
Lucrurile s-au simplificat imediat, pentru ca domnisoara cea cu ochii ca margeaua si gura ca peruzeaua a gasit cu cale sa ne insoteasca la masa noastra, nici acum nu stiu daca din cauza ca aparuse Mihaela sau din cauza ca avea pretext sa se aseze langa mine. Normal ca exact asa a facut. Avea fler... S-a asezat langa mine foarte degajata si foarte, mai ales, vorbareata. Nu as fi fost eu daca n-as fi facut pe impasibilul, pe plictisitul, pe atotstiutorul. I-am dat de inteles ca o mai tineam minte, dar ca nu dadeam prea mare atentie acestui fapt. Pentru ea nu era nici o problema, era la fel de zambitoare si de comunicativa. Intr-un final m-am dat si eu pe brazda, eram pur si simplu fascinat de fetita asta (care printre multe altele era cu doi ani mai mare ca mine) atat de vesela, incat in alte conditii m-as fi enervat. Povestea din urma cu cativa ani s-a repetat. Am povestit cate in luna si-n stele, ne-am si ciondanit pe o problema de etica, dar la plecare nu am mai uitat sa-i cer numarul de telefon. Sigur, cu emotiile de rigoare si cu un nod in gat de parca inghitisem o intreaga funie marinareasca. Ce sa-i faci, imi placea draga de ea... Mi-a dat numarul "cu cea mai mare placere" - vorbele ei, sa nu spuna cineva ca ma laud - si a ramas sa ne mai intalnim intr-o zi, cand programul de la serviciu i-ar fi permis. M-am prea foarte multumit si cu atat, stiam ca pana atunci pot pregati terenul pentru prima intalnire adevarata printr-o serie de mesaje bine tintite.
Nu a fost cazul sa ma apuc sa trimit mesaje, pentru ca a doua zi, spre seara, am primit un telefon de la Ana (gimnasta mea cu ochi de margea si gurita de peruzea), invitandu-ma ... la ea acasa. Facea tortillas. Dracu stia ce-s alea, stiam doar ca e un fel de mancare mexicana, oricum nu conta, nu ma duceam la ea la masa, de asta eram sigur. Am acceptat cam cu indoiala - eram "greu de ucis" - mi-am notat adresa si de cum am inchis telefonul am sarit in sus de doi metri, am tras un urlet de piele-rosie si-am dat navala peste un coleg in baie. L-am scos in suturi, neuitand sa specific ca el n-are nevoie sa stea atata vreme in baie, ca n-are aventuri galante, ca mine si m-am apucat de bibilit. Dus, manichiura, pedichiura, tuns ras si frezat, epilat pe unde era cazul, schimbat trei randuri de haine, si intr-un sfarsit m-am declarat multumit. Eram ferches. Am plecat aproape plutind, in statia de taxiuri n-am uitat sa cumpar o cutie de ciocolata si o cutie de.. guma, si am ajuns la adresa Anei cu un minut inainte de ora sapte seara, ora pentru care stabilisem vizita. In minutul ramas mi-am aranjat hainele, mi-am indesat doua lame orbit intre dinti si-am tras cu ochiul la imprejurimile in care ma aflam. la sapte fix, tantos ca un cocos dupa ce calca o gaina, am sunat la poarta. Ana mi-a deschis, si de cum mi-au cazut ochii pe ea mi-au luat foc calcaiele. Era... nu stiu cum, fir-as al dracului, era superba. Intr-un fel de pijama de casa albastra azurie, nemachiata, ne-nimic, arata superb. Naturala si fara aditivi.
M-a invitat inauntru. Fata de infatisarea prapadita a fatadei casei, interiorul era calitatea prima-ntai. Gresie pe jos, bucataria era despartita de living - cum am aflat ca-i zice mai nou sufrageriei - doar printr-un bar, balustrada scarilor care duceau la etaj era toata numai nichel, ce mai, casa dupa tipicul american. M-a invitat sa iau loc si mi-a spus ca inca nu terminase cu tortillas. Mde, mie-mi convenea, aveam timp sa ma obisnuiesc cu imprejurimile. M-am dus si eu langa ea, manat de curiozitate, sa vad ce dracarie sunt si tortillas-urile astea. Nu vazusem in viata mea, si pot spune ca nu sunt mare lucru. Se ruleaza un fel de clatita uriasa, cu umplutura de carne de pui, diferite mirodenii plus inca o mie de alte ingrediente, la care se adauga sos picant. Suna interesant, si cum ii urmaream manutele tot preparand mi s-a deschis apetitul. Noi continuam sa discutam de cate-l luna si-n stele, cand si-au facut aparitia inca doua fete. Ana le-a prezentat unui alt eu imbufnat si catranit, vazand ca planurile de-a ... savura tortilla singur in compania ei se dusesera pe pustie. Erau colegele cu care statea in casa aia mare si stilata. Am trecut repede peste surpriza, le-am vazut ca sunt mai inchise in ele, se fataiau de colo-colo cu nasul in pamant si-un zambet tamp incremenit pe-o fata palida si lipsita de sens. Ma gandeam ca oricum m-as putea retrage cu Ana in vreo camera, daca era cazul sa fim lasati singuri.
Eram la masa si savuram tortillas cu sos picant (ma rog, sosul n-avea nici un dumnezeu, era prea dulce si deloc picant; i-am cerut si niste ardei iuti, ca sa completez meniul) cand Ana a rugat-o pe una dintre colegele ei sa puna o melodie la cd player-ul de pe bar. Eram curios sa vad ce gusturi are in materie de muzica. Prima melodie n-am inteles ce zicea, dar era un tip cu o voce placuta de canta la chitara ceva foarte simpatic. Ana a tinut neaparat sa continue rugamintile fata de colega ei: "pune te rog melodia aia care imi place mie la nebunie, melodia numarul opt!". A pus si melodia numarul opt. Foarte frumoasa melodie, de altfel. Era acelasi tip cu chitara, care canta acum ceva de dor si jale. Ana parca se pierduse in ochii mei, ma privea si in acelasi timp soptea versurile melodiei.. "Te iubesc... Am nevoie de tine in viata mea..." Pan-aici mi-a fost, ma gandeam.. Ma rosisem tot, am zis "sa vezi frate-meo, acu-i acu`...sa vezi ce noapte de pasiune ma asteapta, uliuliuuu..", si melodia continua... "Doamne Dumnezeul meu.." Hait! Ce-a fost asta? Am crezut ca mi se pare, dar nu... Melodia era despre Dumnezeu si ce inseamna el pentru oameni si cum ne va salva pe toti si cum noi muritorii ii suntem datori, etc. Hmm... Dubios. Incepusem sa am o oarecare senzatie ca e ceva in neregula in toata punerea asta in scena, si nu era senzatia lasata de tortillas mexicane. Ana nu observase nimic, continua sa urmeze versurile cantecului, colegele ei stateau pe o canapea si se uitau in tavan iar eu... eu aveam strangeri de inima si de guler. Ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, Ana m-a intrebat ce vreau sa facem in seara aia. N-am apucat sa-i raspund, nici nu stiam ce sa spun, cand a venit ea cu o idee... salvatoare. Cica sa mergem la o biserica unde ii place ei sa mearga seara pentru ca se canta tot felul de cantece frumoase, etc... Atunci m-a izbit adevarul. Era pocaita!!! Colegele ei erau si ele!! Iar casa era pusa la dispozitie de EI..Si se gasise sa ma invite tocmai pe mine la biserica lor, sa.. cantam!! Nu mai stiu ce-am inventat, ce scuza idioata am gasit, dar in cinci minute eram in poarta casei si-n alte douazeci ma aflam acasa la mine. Trecand peste glumele proaste ale colegului meu, mi-am jurat ca de-acum incolo sa ma interesez intotdeauna de credintele celor cu care o sa mai vin in contact. Nu ma interesa ca era pocaita, putea sa fie si preoteasa a lui Kali, dar sa nu atenteze la persoana mea!
Si macar de mi-ar fi placut tortillas-urile alea....
|
|
