femei35
 Lista Forumurilor Pe Tematici
femei35 | Reguli | Inregistrare | Login

POZE FEMEI35

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
Andreea Miluta la Simpatie.ro
Femeie
24 ani
Braila
cauta Barbat
30 - 48 ani
femei35 / Psihanaliza si romanul..!! / Povestea porcului sau petrecerea eului catre infiintare  
Autor
Mesaj Pagini: 1
unicul
Administrator

Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
Basmul continator de semnificant
Eul isi atinge maturitatea dobindindu-si capacitatea de infiintare printr-un travaliu dificil si profund ce vizeaza devenirea femeii ca mama, a barbatului ca tata precum si transformarea unitatii lor de cuplu. "Povestea Porcului" de Creanga (Creanga, I / 1983; pp. 44-59), ne ofera un admirabil tablou al petrecerii eului catre infiintare, o petrecere pusa in cuvint si deci accesibila astfel constientului.

Neputinta infiintarii
Starea de adanca nefericire este definitorie pentru eul prea sarac si prea arhaic, aflat in neputinta infiintarii: " si amindoi batrinii acestia erau albi ca iarna si posomoriti ca vremea cea rea din pricina ca nu aveau copii. Si, Doamne! tare mai erau doriti sa aiba macar unul [...] nici vreo scofala mare nu era de dinsii; un bordeiu ca vai de el, niste toale rupte [...] uritul ii minca si mai tare, caci tipenie de om nu li deschidea usa; parca erau bolnavi de ciuma, sarmanii!" (idem; p. 44). Neputinta de a avea copii e o stare de rea vremuire, rece si inghetata care imbatraneste, saraceste si izoleaza ca o boala pe fondul careia se ridica un strigat al dorintei catre un Celalalt tert aflat deja in zona infiintarii, in zona unde eul isi percepe defectul. Dorinta exista dar sensul ei este rasucit narcisic, ei "erau doriti" si nu doritori. Eul este inca prins in conditia sa arhaica (de baba si mos) iar pentru a fi capabil sa dea viata trebuie sa-si asume propria-i fiintare in varste adulte.

"nu ne-a zis nime tata si mama!"
Cuplul marital inainte de a naste copii trebuie sa poata naste parinti, pe tata si mama: "De cind suntem noi, inca nu ne-a zis nime tata si mama! Oare nu-i pacat de Dumnezeu ca mai traim noi pe lumea asta? Caci la casa fara copii nu cred ca mai este vrun Doamne-ajuta!" (idem; p. 44). Eul isi percepe lumea in care traieste ca pe una a dezvoltarii, or imbatranirea intr-un stadiu de evolutie da sentimentul zadarniciei si fiintarii degeaba, fond ce reactiveaza sursa problemei, aceea a asumarii pacatului de a fi, originar si fara de care cuplul-casa nu-si gaseste obiectivarea. Anterioritatea infiintarii este intangibila, ea este in spatiul prohibit al pacatului originar de unde nu poate fi recuperata decat printr-o ulterioara dezvoltare de sine, sens prin care Dumnezeu infiintator de eu este atestat tocmai prin capacitatea de creatie.

Insight-ul
Un gand de noapte aflat la limita constientului razbate pentru a hotari o cale de evolutie: "stii ce-am gindit eu asta-noapte? [...] sa te scoli si s-apuci incotro-i vede cu ochii; si ce ti-a iesi inainte [...] acela sa fie copilul nostru" (idem; pp. 44-45). E un indemn al cautarii in sine, aici sensul este ori-incotro iar scopul este orice-ar iesi, rostul e cautarea insasi. E drumul pe care eul dorit se angajeaza spre a putea dori: "Mosneagul [...] dorit sa aiba copii [...] isi ie traista in bat si face cum i-a zis baba [...] Si numai iaca ca vede [...] o scroafa cu doisprezece purcei [...] Scroafa [...] o rupe la fuga, si purceii dupa dinsa. Numai unul, care era mai ogirjit, [...] ramase pe loc. Mosneagul degraba il prinde" (idem; p. 45). Ochii intorsi spre sine ai mosneagului nu vad oaresce ci fac o prindere de semnificat in spatiul ramanerii lui in locul oedipian al dorintei legata matern. Ruperea de mama genereaza o lipsa de hotar si hotarire a eului: "pot sa duc si babei mele o mingiiere! Mai stiu si eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat in gind ieri noapte de una ca asta" (idem; p. 45).

Asumarea semnificantului gasit
Mosul a aflat ca i se ofera babei lui ca mangaiere intocmai cum se afla, ca si copil al mamei sale. E o prindere de constiinta care e mai mult decat nimic iar baba il intelege ca nimeni alta caci se regaseste in el: "si acesta-i faptura lui Dumnezeu, ca si noi... Ba poate... si mai nevinovat, sarmanul!" (idem; p. 45). Mai mult, baba ii ofera mosului continerea starii de regresie la o copilarie pe care si-o poarta cu voiosie: "sprintena ca o copila, [...] pregateste de scaldatoare si, fiindca stia bine treaba mositului, la purcelul" (idem; p. 45). Ea accepta sa fie mama-copila ce naste, moseste si scalda magic pe chiar barbatul ei care, doar crescand va putea deveni tata.

Cantonarea eului in stadiul sau magic
Regresia si continerea femeii nu ii e suficienta cuplului pentru a se maturiza dar este un prim pas ce se continua cu inca o mergere in afara catre sine: "mosneagul voieste a merge la tirg" (idem; p. 46), loc de unde vine cu "vesti nu prea bune" (idem; p. 46): "Imparatul a dat de stire [...] ca oricine s-a afla sa-i faca, de la casa aceluia si pina la curtile imparatesti, un pod de aur pardosit cu petre scumpe [...] aceluia ii da fata [...] Iara cine [...] n-a izbuti [...] aceluia pe loc ii si taie capul" (idem; p. 46). Calea catre maturitate e plina de primejdii din cele mai rele, iar pentru a se insura trebuie sa poata face lucruri imposibile, legaturi magice cum nu se mai afla. Evaluator al acestei realizari este chiar tatal strajuieste distanta pe care fiul trebuie sa o accepte caci altfel, un pod de legatura nu poate fi conceput. Daca desprinderea nu este facuta de mama atunci se anticipeaza o desprindere in cadrul eului care are sa se scindeze pe sine descapatanandu-se.
pus acum 20 ani
   
unicul
Administrator

Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
Incumetarea
Eul pare sa se dumireasca asupra drumului maturizarii sale ce se sedimenteaza deocamdata in doi timpi: incumetarea si realizarea. Primul timp are si el mai multi pasi, inceputul este al afirmarii dorintei ca tentatie a distantei la nivelul cel mai profund al eului, al godacului care striga: "Tata si mama! eu il fac" (idem; p. 47). Apoi urmeaza starea de naucire a eului in fata insight-ului, aflata intre bucurie si spaima: "Baba atunci a ametit de bucurie, mosneagul insa, [...] s-a spariet" (idem; p. 47), urmatorul pas fiind acela de integrare in constient ce arunca eul intre primejdie si asumare: "Dragul mamei, drag! Nu-ti pune viata in primejdie [...] Atunci, mosneagul [...] porneste spre imparatie" (idem; p. 47).

Unificarea eului
E o formulare a distantei dar insuficienta pentru asumarea cresterii, caci eul este angrenat fara partea lui arhaica (porcul): "apoi mergi de-ti ada feciorul incoace" (idem; p. 48). "Purcelul [...] se ie dupa mosneag" (idem; p. 48) si starnind un ras de induplecare fortelor cenzuratoare: "strajerii cum ii vad, incep a se uita unul la altul si a bufni in ris" (idem; p. 48) si un ras indoit cu tulburare din partea Celuilalt tert: "Atunci imparatul, vazind asa mare obraznicie, pe de o parte i-a venit a rade, iara pe de alta se tulbura grozav [...] daca pana mine dimineata n-a fi podul gata, mosnege, are sa-ti steie capul unde-ti stau talpele" (idem; p. 49).

Realizarea magica
Intr-o prima unificare de sine, mosul si porcul sint vazuti ca instante ale aceluiasi eu, pedeapsa urmand a fi aplicata intregului. Eul doar prin intreg poate trece de la asumare catre realizare, chiar daca aceasta este inca partiala si magica. Partea infantila a eului care abia a inceput a semnifica ­porcul ce vorbeste aduce nivelul simbolicului primar la rangul imaginar prin atotputernicia magiei: "purcelul [...] suflind o data din nari, s-au facut doua suluri de foc [...] Si podul, cu toate cele poruncite, era acum gata" (idem; p. 50).

Risul, rusinea si frica
Eul dupa ce a stiut rade, cu rasul ce umple distanta dintre imaginar si real, a dobandit un continator pentru frica. O spaima ce se distinge de starea anterioara a unui "lesin de suparare" (idem; p. 46), fiind o spaima constienta, ce tine de capacitatea anticipativa a eului, acum capabil de a se proiecta in viitor pentru a lua decizii protectoare: "insusi imparatul [...] a gasit cu cale sa deie fata dupa feciorul mosneagului [...] Caci si imparatul, cit era de imparat, le daduse acum pe toate pe una, si nici macar aceea nu era buna: frica" (idem; p. 50). A fost spaima-lesin, apoi rusinea si rasul iar acum frica, mai evoluata ce permite insotirea dar nu si nuntirea, nu este un nivel suficient de matur al eului care sa-i permita inca deplina forma adulta: "Nunta n-a mai facut, caci cu cine era s-o faca? [...] Purcelul toata ziua musluia prin casa, dupa obiceiul sau, iara noaptea, la culcare, lepada pelea cea de porc si raminea un fecior de imparat foarte frumos" (idem; pp. 50-51).

Raspintia dezvoltarii
Femeia, din baba-mama de purcel, a devenit sotie pe jumatate, o mama-sotie pentru copilul din sotul ei dar care are acces si la barbat. Este o stare tranzitorie in drumul dezvoltarii cu tripla deschidere: catre inapoi, catre ramanere pe loc si catre inainte. Femeia poate regresa la starea de baba infertila pe care tocmai a parasit-o, ramanerea pe loc este preferabila, caci ea dispune de cumintea indrumare in numele tatalui: "Draga tatei! Sa nu cumva sa te impinga pacatul sa-i faci vrun neajuns, ca sa nu patesti vreo nenorocire" (idem; p. 51) dar condamna la impietrirea intr-o existenta scindata ce nu are sansa de evolutie. Astfel, femeia alege drumul inainte, facand trecerea catre Celalalt tert matern: "Draga mamei [...] eu te sfatuiesc asa: [...] cand a adormi barbatu-tau, sa iei pelea cea de porc si s-o dai in foc, [...] sa te mintui de dinsa!" (idem; p. 51).

Rostul castrarii simbolice
Este o alegere ce deschide un nou rost in dezvoltarea eului, o castrare care ii face loc barbatului si care ii permite femeii renuntarea la a fi fetita: "cind dormea barbatu-sau [...] ea a luat pelea cea de porc [...] si a dat-o pe foc! [...] barbatul pe loc s-a trezit inspaimintat [...]" (idem; p. 51). E o noua etapa a separatiei traita ca o trauma dar care deschide calea unui nou inceput al evolutiei eului catre maturitatea sa. Mantuirea eului de pielea cea infantila permite accesul la o forma fecunda a sa. Cuplul infantil a evoluat de la sterilitatea eului arhaic la capacitatea de procreatie ce impinge eul spre elaborarea de sine. E o ardere mocnita, lenta si care se afla sub semnul cautarii din iubire: "Cind voiu pune mina mea cea dreapta pe mijlocul tau, atunci sa plesneasca cercul acesta, si numai atunci sa se nasca pruncul din [...] Si daca vei avea cindva nevoie de mine, atunci sa stii ca ma cheama Fat-Frumos si sa ma cauti la Manastirea-de-Tamiie [...] deodata s-a stirnit un vint naprasnic, si venind un virtej infricosat si s-a facut nevazut." (idem; p. 52).

Virtejul regresiv
Eul fertil isi mai anunta petrecerea catre o noua elaborare a separatiei. Iscarea unei noi distante strica echilibru anterior si antreneaza eul intr-un vartej regresiv catre varste ale nefiintarii. Suprematia magica a simbolicului se destrama ca o spoiala o data cu legaturile create de aceasta si forteaza eul la cautari de sine in sine. Un copil se anunta (pruncul) si un altul pleaca (Fat-Frumos) dar cu el pleaca si barbatul-jumatate. Acum se elucideaza si sensul neputintei batranilor de a avea copii, marea nenorocire a renuntarii la starea infantila s-a produs, nu pe fondul eului arhaic (al cuplului de batrani), ci atunci cand acesta a evoluat catre maturitate, dobandind o stare de trecere (cuplul fetei de imparat cu porcul). Pielea infantila nu mai poate fi refugiu si determina instaurarea unei distante intre cei doi pe care o vor acoperi-o doar gasindu-se fiecare pe sine in eul adult. Abia acest eu adult al parintilor va permite nasterea copilului si va incheia un ciclu al elaborarii eului.
pus acum 20 ani
   
unicul
Administrator

Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
Hotarirea eului
Rostul ca ruptura la nivelul de fiintare a eului pastreaza inca aproape rascrucea in dezvoltare, care se resemnifica acum ca si drum inapoi printr-o regresie la stadii oedipiene, ramanerea in starea de tranzitie sau mergerea inainte catre maturitate: "incotro s-apuce? sa se duca la parinti? Se temea de asprimea tata-sau [....] sa ramiie pe loc? Nu avea cele trebuitoare [...] In sfirsit, s-a hotarit a se duce in toata lumea, sa-si caute barbatul. Si hotarindu-se astfel, a zis Doamne-ajuta" (idem; p. 52). Hotararea nu inseamna numai capacitatea eului de a opta ci si capacitatea de a-si pune hotar intre varste vechi si varstele noi care devin mai accesibile daca sunt astfel diferentiate. Este momentul in care eul-femeie se hotaraste sa poarte copilul, obtinand acel "Doamne-ajuta" inaccesibil eului-baba (eului arhaic): "la casa fara copii nu cred ca mai este vrun Doamne-ajuta!" (idem; p. 44). Acum incepe cautarea de sine a femeii adulte care ramane singura in devenire dar sensul mergerii nu poate fi decat acela catre barbatul ei.

Continerea materna
Purtarea in uter a pruncului aduce cu sine regresii profunde, spaime si necunoastere, schimbare dar si acomodare si popas. Popasuri in care femeia dispune de contineri materne ale unui Celalalt tert suportiv. "Si a mers ea [...] un an de zile, pina ce a ajuns intr-un loc salbatic si cu totul necunoscut. Si aici, vazind o casuta [...] -Da' ce vint te-a adus si cum ai putut razbate prin aceste locuri, femeie hai? [...] -Ia, pacatele mele m-au adus, maicuta. Caut Manastirea-de-Tamiie [...] Eu sunt sfinta Miercuri" (idem; p. 53). O parcurgere pana Miercuri de trei luni ca trei zile dar grele ca un an, o perioada ce i-a fost copilului necesara sa devina fat.

Mama parcurge o data cu pruncul ei locurile greu de razbatut ale unei alte lumi, a lumii vechi a infiintarii, a pacatul primordial pentru care femeia cere sfat celei care l-a purtat. "Apoi sfinta Miercuri a strigat [...] toate jivinele din imparatia ei; si, intrebindu-le despre Manastirea-de-Tamiie, au raspuns toate deodata ca nici n-au auzit [...] Sfinta Miercuri [...] a dat drumetei [...] hrana la drum; si i-a mai dat inca o furca de aur, care torcea singura [...] a mers iar un an de zile [...] sfinta Vineri i-a mai dat si ea un corn cu prescura [...] si o virtelnita de aur [...] A mers iar un an de zile prin niste pustietati si mai grozave [...] Si fiind insarcinata pe al treile an, cu mare greutate a putut sa ajunga la sfinta Duminica" (idem; p. 53). Femeia isi ofera ragazul unei contineri materne magice, din care isi extrage forta de a merge mai departe catre cel de-al treilea trimestru de sarcina.

Dorul
Femeia se afla in fata unei lumi necunoscute ? de toti traita dar parca, de nimeni asumata constient, este rostul catre spatiul absentei ca dorinta perceputa si exprimata prin blestemul - plata pentru pacatul ca dor: "-Se vede ca vrun blastem al lui Dumnezeu, sau alta-ceva, asa trebuie sa fie, de nu ai parte de ceea ce cauti, fiica mea! Ca aici este capatul unei lumi necunoscute inca si de mine, si oricit ai voi tu si oricare altul sa mai mearga inainte de aici, este cu neputinta. Si atunci, numai iaca un ciocirlan schiop se vede viind [...] -Tu, ciocirlane, nu cumva stii unde se afla Manastirea-de-Tamiie? -Da' cum sa nu stiu, stapina? Ca doar pe-acolo m-a purtat dorul, de mi-am frint piciorul" (idem; p. 53). Dorul, ca purtator al absentei, in spatiul dorintei, deschide calea integrarii lipsei in eu ca si castrare, frangere schiopanta. Celalalt tert matern isi continua rolul de continator magic dar sensul semnificantului deja se apropie de semnificat, petrecerea nu mai e o toarcere si nici o depanare ci este o tipsie de sustinere pentru mama cu puii: "Apoi sfinta Duminica a dat si ea drumetei [...] hrana [...] si i-a mai dat o tipsie mare de aur si o closca tot de aur, batuta cu pietre scumpe si cu puii tot de aur [...] si apoi a dat-o in seama ciocirlanului" (idem; p. 54). Pietrele scumpe separa closca de puii ei, si-i semnifica femeii locul pierderii, locul unde ea, ca si ciocarlanul doritor, se va regasi in propria-i frangere.

Pregatirea pentru separare
Dar pana acolo mai este drum: "Si tot asa mergind ei inca un an de zile, cu mare greutate si zdruncen, au trecut peste [...] pustietati asa de ingrozitoare, in care fojgaiau [...] multime nenumarata de ginganii si jiganii inspaimintatoare, care stateau [...] sa-i inghita [...] Si, in sfirsit dupa atit amar de truda si primejdii [...] au izbutit sa ajunga la gura unei pesteri [...] si-a dat drumul [...] pe o alta lume, unde era raiu, si nu altaceva! -Iaca Manastirea-de Tamiie [...] cunoaste podul cel minunat din ceea lume si palatul in care traise ea cu Fat-Frumos" (idem; pp. 54-55). Apropierea separarii de copilul-fat reactiveaza zone arhaice ale propriului eu incapabil de simbolizare si coplesit de spaime orale. Parcurgerea e regresiva catre lumea raiului intrauterin la care a mai renuntat odata si la care va trebui sa mai renunte inca.

Renuntarea la semnificanti magici
E o lume cunoscuta in care isi poate recupera barbatul, devenind ea insasi femeie, este o lume a propriei infiintari ca eu adult, singurul capabil de a da nastere pruncului. "Si cum ajunge la fintina, scoate mai intii furca" (idem; p. 55), obiectele magice capatate de la mama buna devin obiecte dorite de mama rea, circuit al obiectului partial prin eu, ce va permite unificarea mamei (si deci, instaurarea relatiei de obiect). Mama care a oferit in chip de sfanta (Miercuri, Vineri si Duminica) devine o mama avida care deposedeaza, care vrea sa­i ia copilul si care i­a si luat barbatul, dar care poate fi imblanzita prin renuntarea eului la semnificantii magici. Caci si aceasta mama apartine tot unui registru magic: "viespea care inalbise pe dracul [...] o vrajitoare strasnica, care [...] stia toate dracariile de pe lume. Dar numai un lucru nu stia hirca: gindul omului" (idem; p. 56). Gandul creeaza un spatiu simbolic stabil in afara influentei magice si de aceea aici se poate opera distinctia de mama rea si de influenta ei care pierde eul absorbindu-l avid.

Aceasta distinctie permite eului sa faca schimb: "Da furca incoace si ramii aici [...] Stirba-baba-cloanta, stiind ca imparatul are obiceiu a bea [...] o cupa cu lapte dulce, i-a pregatit [...] sa doarma dus [...] nenorocita drumeata a ingenuncheat linga patul sotului ei si a inceput a plinge amar si a zice: -Fat-frumos! [...] Intinde mina ta cea dreapta peste mijlocul meu, ca sa plesneasca cercul ist afurisit si sa se nasca pruncul tau!" (idem; p. 56). Femeia isi apara, de aviditatea mamei rele, pruncul nenascut si barbatul care este inca prins in cercul vrajit al unui simbolic magic. Ea isi cheama barbatul pentru ca el sa permita nasterea, dar e o chemare adresata unui copil ce bea laptele fermecat al mamei ? iar copilul nu poate auzi chemarea femeii care l-ar face tata. Barbatul este prins in lumea infantila tesuta din vraja materna care-l face surd.
pus acum 20 ani
   
unicul
Administrator

Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
Devenirea ca adult
Pentru a se face auzita, femeia va trebui sa renunte ea insasi la toate elementele sale magice, pe care sa i le ofere mamei rele, detasandu-se total de aceasta: "s-a dus iarasi la fintina si a scos acum virtelnita [...] Atunci pohoata de baba [...] pune mina si pe virtelnita, tot cu acelasi viclesug [...]scosese acum pe tipsie si closca cu puii de aur [...] hoanghina pune mina si pe tablaua cea de aur si pe closca cu puii de aur, tot cu acelasi viclesug [...] Dar imparatul [...] a zis in gindul sau: «Acest lapte nu se mai be» [...] Fat-Frumos a intins mina, ca prin somn, si, cind s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, si ea a nascut pruncul" (idem; p. 58). Renuntarea femeii la simbolicul magic isi gaseste replica in renuntarea barbatului la laptele matern, o intarcare de mama, sugerata de catre "credincios" ? o parte sanatoasa a eului in devenirea ca adult. Aceste renuntari concertate ale celor doi soti le permit sa aduca pe lume pruncul dorit in raport cu care sa se definitiveze ca un cuplu adult.

Travaliul elaborarii eului
Travaliul infiintarii copilului apare ca si cadru pentru travaliul de elaborare al eului in calea sa catre adultete. Barbatul regreseaza pana la nivelul eului imbucatatit proiectat intr-o mama sfaramata pe care invata sa o contina continandu-se, in raport cu ea isi creeaza un sac-piele in care se aduna si de unde se poate imprastia fara pericolul pierderii de sine: "Atunci imparatul [...] porunceste sa-i aduca pe hirca de baba inaintea sa [...] Apoi mai porunceste sa-i aduca o iapa sireapa si un sac plin cu nuci, si sa lege si sacul cu nucele si pe hirca de coada iepei [...] cind a inceput iapa a fugi, unde pica nuca, pica si din Talpa-iadului bucatica; si cind a picat sacul, i-a picat si hircei capul. Hirca aceasta de baba era scroafa cu purceii [...] Ea, prin dracariile ei, prefacuse atunci pe stapinu-sau, Fat-Frumos, in purcelul cel ogirjit, rapciugos si rapanos" (idem; pp. 58-59). Acelasi mecanism permite si renuntarea la mama, treptat, pe bucatele dar definitiv, o desprindere care-i permite sa o recunoasca, in mama obiect al dorintei, pe scroafa porcului care a fost, o mama care a preferat sa-i impuna fiului o imagine ogarjita si rapanoasa tocmai pentru a ramane numai puiul ei. E o iubire posesiva de care barbatul adult nu are nevoie si de care se descotoroseste pentru a se putea nunti.

Nunta ca intemeiere
Nunta e moment de intemeiere al cuplului nou inchegat din acei fosti batrani care s­au metamorfozat, sau despartit si s­au regasit, desi in fapt, au impartit in continuare acelasi pat in care, fiecare insa, era neauzit-neauzitor, singur in lumea sa. Nuntirea-cumatrie deschide calea temeinica spre adultetea triadica a familiei parintilor cu copil, care promite sa tina si astazi daca nu cumva se mai fac necesare noi travalii de elaborare a eului: "acum a facut si nunta si cumatria totodata [...] mare si bogata nunta, si a tinut veselia trei zile si trei nopti, si mai tine si astazi, daca nu cumva s-a sfirsit." (idem; p. 59).
pus acum 20 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la