unicul
Administrator
 Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
|
|
Adevarul O
Bion afirma: "Cand folosesc litera O doresc sa indic un noumenon, lucrul in sine, despre care nimeni nu poate sti nimic."
Adevarul O este Adevarul Ultim al fiintei. Intalnirea cu Adevarul O este o experienta prea coplesitoare pentru oricine, cu exceptia misticului. Astfel, pentru a face mai tolerabila aceasta intalnire, demersul este de a descompune Adevarul, prin clivaj si identificare proiectiva (mecanisme specifice pozitiei paranoid-schizoide) pana cand acesta poate fi suportat si are loc o transformare catre pozitia depresiva.
"Psihanaliza este acea stranie reprezentare a Adevarului - O - care face posibila o astfel de explorare a mintii in care mincinosului i se ofera o opinie secunda asupra minciunii sale, cu speranta finala ca minciuna se va dizolva si Adevarul ascuns in ea va iesi la suprafata. Asociatiile libere, visul etc. sunt mostre aleatoare ale Adevarului interior pur si ale gandirii pure - ganduri fara ganditor de dinainte ca falsificarea sa inceapa." (James S. Grotstein)
Analistul, in cabinetul sau, trebuie sa aiba, concomitent, doua pozitii fata de materialul pacientului. In primul rand trebuie sa-l creada, in ideea unui adevar tranzitional, necesar devenirii si, in acelasi timp, sa nu-l creada, pentru a-i permite accesul la Adevarul O. Pacientul exporta o imagine falsa despre sine insusi pentru ca nu-si poate contine imaginea reala. Insa face acest lucru din nevoia de a nu fi crezut, astfel incat, prin transformarea care are loc cand importa aceasta imagine - oglindirea in Celalalt - sa si-o poata apropria.
Analistul trebuie sa vorbeasca si sa asculte "Limbajul devenirii", bazat pe "capabilitatea negativa" (capacitatea de a tolera frustrarea produsa de indoiala, confuzie si mister), pana cand se contureaza de la sine elementele care dau o imagine coerenta.
"Capabilitatea negativa"
Aceasta sintagma a fost imprumutata dintr-o scrisoare a lui John Keats catre fratele sau: "Am fost socat intelegand ca insusirea care joaca rolul principal in realizarea unui om, in special in literatura, insusire atat de dezvoltata la Shakespeare, e capacitatea negativa, aceea de a te mentine in nesiguranta, in mister, in indoiala, fara a cauta iritat sa ajungi la fapte si la explicatii rationale... Unicul mijloc de a intari intelectul este acela de a te concentra asupra nimicului - de a lasa mintea sa fie un loc de trecere pentru orice gand, nu numai pentru unele dintre ele."
"Capabilitatea negativa" este acea capacitate de a ramane in mister, fara a fi nevoit sa gandesti, adica sa falsifici. Experienta Adevarului O, a Adevarului Ultim nu poate avea loc decat nemediata de ganduri, deoarece acestea reprezinta o codificare, care duce la o distorsionare a mesajului. Acest lucru este o consecinta a Principiului nedeterminarii (W. Heisenberg), aceea ca se altereaza sau se falsifica Adevarul prin insusi actul cunoasterii. Spatiul imaginarului este cel al experientei traite nemediat, neexistand o distantare intre sine si propria experienta. Orice distantare duce inevitabil si la o transformare.
W. Bion ne sugereaza, pentru a putea vedea obiectul psihanalitic, sa luam un fascicul intens de intuneric si sa-l proiectam pe obiectele din jurul sau, in asa fel incat, prin contrast, acesta sa se detaseze de rest si sa devina luminos. Acest fascicul intens de intuneric consta in "suspendarea memoriei si dorintei" analistului. "Capabilitatea negativa" consta in rabdarea de a astepta pana cand, din suvoiul de asociatii libere ale pacientului, se contureaza, de la sine, repere pentru formarea unei imagini coerente. Tendinta de a intelege, adica de a ordona materialul pacientului, nu duce decat la o asezare a acestuia intr-o matrice care tine de experienta interioara a analistului, si nu de cea a pacientului, demers care il instraineaza de propriile sale productii si nu face decat sa amane intalnirea cu sine insusi.
"Limbajul devenirii"
Si aceasta sintagma a fost preluata de la John Keats. Traducerea care s-a facut a fost cea de "Limbajul realizarii" insa consider ca mai aproape de ceea ce dorea Bion sa desemneze prin aceasta ar fi "Limbajul devenirii", deoarece devenirea implica o componenta de curgere, de transformare permanenta, specifica fiintei, pe cand cuvantul "realizare" duce cu gandul la ceva dinainte stabilit: imi propun ceva si apoi fac tot posibilul sa se realizeze, adica sa devina real.
"Limbajul realizarii (devenirii -n.n.) este o reformulare a combinatiilor imaginative (opiniile secunde, dupa cum le numeste Bion) a ceea ce a exprimat pacientul (sau crede analistul ca a exprimat pacientul). Interpretarile analistului au asupra pacientului mai degraba un efect de reeducare prin evocare, ca opinii secunde, decat ca opinii propriu-zis interiorizate." (James S. Grotstein)
"Limbajul devenirii" folosit de Bion consta in modul de a cauta acele cuvinte care pot exprima cel mai bine aproximarea Adevarului. Limbajul, prin folosire, tinde sa devina saturat si incepe sa cuprinda sensuri diferite de cele atribuite de cel care gandeste. Astfel, Bion a folosit termeni cat mai feriti de uzura, de saturatie, de "inteligibilitate", tocmai pentru a reduce distorsionarea inerenta codificarii.
"Bion vorbeste Limbajul realizarii (devenirii - n.n.) si ne constrange sa-l ascultam si sa ne acordam la el, astfel incat sa redescoperim limbajul pierdut al imaginilor, devenit vid din cauza limbajului secund al "intelegerii"."(James S. Grotstein)
Aceeasi nevoie de a folosi limbajul neuzat o intalnim si la psihanalistul francez Jacques Lacan, cel care si-a creat un vocabular propriu pe care si-a cladit aparatul conceptual.
"Ganduri fara ganditor"
Contributia lui Bion la dezvoltarea teoriei gandirii consta in reorientarea catre gandirea filozofica. El a imbogatit teoria pulsiunilor a lui Freud cu teoria platoniciana a formelor pure ("ganduri fara ganditor" si cu categoriile apriorice kantiene (lucruri-in-sine). Bion a presupus ca gandurile pure exista ca preconceptii innascute, fiind mai vechi decat mintea care le gandeste. Aceste ganduri apriorice au nevoie de o minte care sa le gandeasca. Astfel contrazice afirmatia lui Descartes "Cogito, ergo sum" (Gandesc, deci exist) prin "Exist, de aceea am ganduri fara ganditor" (care cer o minte care sa le gandeasca). Organul gandirii, mintea, s-a dezvoltat ca urmare a necesitatii de a adaposti "gandurile fara ganditor"
"Suspendarea memoriei si dorintei"
Alaturi de "atentia egal flotanta" pe care o folosea Sigmund Freud, W. Bion introduce in metoda analitica necesitatea "suspendarii memoriei si dorintei" psihanalistului. Daca acesta, pe parcursul sedintei, are propriile sale dorinte, ele se suprapun dorintelor pacientului, interferand. In sondarea propriului inconstient, pacientul este cunoscatorul, iar analistul, cel care nu stie, insotindu-l la drum. Daca analistul si-ar urma propriile dorinte, ar merge pe drumul propriu, drum care nu are legatura cu cel al pacientului. Pe de alta parte, daca un om este obsedat de trecutul sau - deci de memorie, sau de viitor - de dorinte, el nu poate trai in prezent. Si singurul segment de timp asupra caruia se poate opera este prezentul, caci trecutul nu poate fi modificat, iar viitorul nu poate fi cunoscut. W. Bion afirma: "Problema devine serioasa daca psihanalistul este prezent cu intelectul, dar obsedat de ideea rememorarii. "A incerca sa-ti amintesti " inseamna, dupa mine, a fi esential absent din punct de vedere "psihanalitic". Tocmai pe parcursul celor cincizeci de minute nu e bine sa ne permitem nici sa ne "amintim", nici sa "speram", nici sa "dorim", nici macar sa "intelegem" despre ce vorbeste pacientul."
Varfuri
Bion a folosit termenul de varf, in locul celui de "punct de vedere", deoarece acesta din urma implica o contributie a simturilor, care sunt dominate de memorie si dorinta, inhiband astfel intuitia speculativa. Acesta explica: "Motivul pentru care am sugerat acest termen "varf", este faptul ca e mai putin complex decat daca am spune ceva simplu si cu o mai mare acuratete, ca "din punctul meu de vedere" sau "din punctul tau de vedere". Nu pot fi sigur ca a spune "varf" nu produce la fel de multa sau chiar mai multa confuzie, ci doar ca lasa libera descrierea cazului particular... Nu poti folosi termeni ca "din punctul de vedere al mirosului" pentru ca pacientul va spune: "Nu vad cu nasul". Pare ca pacientul incearca sa fie dificil, dar de fapt cele spuse de el au o mare acuratete; nu poate intelege o fraza ce consta din limbaj conversational. Prin urmare, este preferabil sa imprumutam din matematica un termen ca "varf"."
Bion considera ca receptarea obiectelor psihice si a transformarilor acestora poate fi conceputa ca urmand anumite tipare a caror experienta poate fi perceputa din multiple varfuri. Cele mai importante asemenea varfuri sunt: cel stiintific (eul), cel religios (supraeul) si cel estetic (subeul).
Pentru a dezvolta varful stiintific, Bion a ales matematicile. Acestea au avantajul de a fi un limbaj de semne si/sau simboluri ce pot reproduce obiectele in absenta lor, facand posibil un limbaj folositor abstractiei, fara contributia asociatiilor tipic verbale. Aceste semne si simboluri sunt golite de inteles, deci si de memorie si dorinta, desemnand obiectele intr-o maniera foarte abstracta. Un avantaj in plus este faptul ca matematicile au suferit o trecere de la spatiul tridimensional (euclidian), la geometria analitica (a lui Descartes) si la calculele algebrice, fiind un instrument ideal pentru mintea ce exploreaza dimensiuni aflate dincolo de cele trei ale lumii senzoriale.
Al doilea varf din conceptia cosmica a lui Bion este Credinta, inteleasa in sens transcendental, de Credinta in Adevarul in sine si in unicitatea sa ultima. Credinta este expresia Unitatii spre care toti tindem, experienta pe care am avut-o odata si pe care speram sa o retraim.
Al treilea varf este cel estetic. Bion priveste inconstientul primar ca fiind din nastere imaginativ, creator si artistic. Culorile de pe paleta artistului sunt pre-conceptiile innascute iar panza pe care isi face portretul este bariera de contact intre constient si inconstient.
Bion folosea adeseori poezia si imaginile poetice pentru descrierea domeniului psihic al "infinitului adanc si amorf"(sintagma imprumutata de la John Milton) pentru a pune in evidenta superioritatea lor asupra limbajului obisnuit. Lumea interioara a psihicului are un limbaj propriu. Singurele care reusesc sa-l aproximeze sunt: arta, poezia, muzica, religia si matematicile.
Identificarea proiectiva
Identificarea proiectiva se constituie ca modalitatea fundamentala prin care bebelusul comunica cu mama sa. Bion propune o imagine sugestiva: sa ne imaginam ca bebelusul traieste un sentiment de destructurare, de moarte iminenta si isi exprima teama prin plans. "Acest fel de limbaj poate fi atat inteligibil, cat si nelinistitor pentru mama, ce reactioneaza exprimandu-si anxietatea: "Nu stiu ce are copilul!" Sa presupunem ca mama ia bebelusul si il alina, nu este deloc dezorientata si nu isi face griji, ci da un raspuns linistitor. Copilul nelinistit poate simti aceasta; prin tipetele si racnetele sale a expulzat simtamintele de imanent dezastru in mama. Raspunsul matern poate fi socotit ca o reactie de detoxifiere a evacuarii copilului; simtamantul de imanent dezastru este modificat de reactia materna si poate fi din nou preluat de bebelus." In cazul in care mama nu poate contine aceasta traire a bebelusului, alaturi de sentimentul sau de moarte iminenta, se adauga si cel al respingerii de catre mama, el ajungand sa-si respinga propriul sentiment de spaima. Sugarul ar putea sa planga in continuare, declansandu-i mamei o anxietate puternica, situatia inrautatindu-se pana cand acesta nu-si va mai putea suporta strigatele. "Lasat sa se descurce singur, va deveni tacut si va inchide in el un lucru inspaimantator si rau, iar teama de acel ceva ar putea sa reizbucneasca. Pana atunci va deveni un "bebelus bun", un "copil bun"." Se impune in acest context un comentariu. Ar putea fi imaginate trei moduri de a reactiona ale mamei la tipetele sugarului: primul, in care mama nu "aude" tipetele si se comporta ca si cum nu s-ar intampla nimic - aici as inscrie mama care nu este dezorientata si nu-si face griji; al doilea: mama care simte anxietatea bebelusului insa este coplesita; si al treilea: mama care simte angoasa si o elaboreaza, facand- o mai suportabila atunci cand i-o restituie copilului. De fapt, mama "suficient de buna", in sensul winnicottian, este cea care simte anxietatea bebelusului. O mama care nu este deloc dezorientata si nu-si face griji este o mama care neaga trairea copilului, respingand-o. Angoasele sugarului sunt de risipire, de pierdere in spatiu, de scurgere, de destramare, caci limitele sale ("eul-piele" se stabilesc mai tarziu. Astfel ca, aceasta angoasa, proiectata nemediat in mama sa, nu poate sa nu genereze anxietate. Insa benefica pentru bebelus este invatarea de la mama a modului in care sa gestioneze aceasta spaima. Faptul ca mama se identifica cu sugarul, simtind angoasa, este un semn ca relatia dintre cei doi este buna.
|
|
