unicul
Administrator
 Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
|
|
Actul creatiei
Actul creatiei atesta eul in spatiului culturii. Opera nu poate da seama daca procesul nasterii sale este o forma de doliu a eului-creator (sublimare) sau o incercare patologica de mentinere in viata a unui corp mort (simptom). Insa, aceasta distinctie devine posibila in raport cu eul-creator.
Creatia - sublimare
Creatia-sublimare este a unui eu ce a evoluat de la virste profunde la cele ce-i permit un echilibru mobil si dinamismul necesar infiintarii. Aici produsul creatiei isi dobindeste independenta de eul-creator, isi obtine viata sa proprie prin general-umanul ce o defineste. Relatia eului-creator cu produsul creat nu este una simbiotica si nici activitatea de creatie nu se afla sub semnul necesarului imperativ. Forta creatoare vine din echilibru si nu din necesitatea de echilibrare si de aceea ea nu are nimic din disperarea creatiei-simptom.
Domeniul de manifestare nu conteaza prea mult, eul-creator putindu-se manifesta in oriunde cu aceeasi eficienta. Nu exista determinari absolute, nici conditionari si nici trasee prestabilite intern, eul dispune de o mare adaptabilitate si flexibilitate si nu se afla sub teroarea lui "trebuie" sau "doar asa". Eul isi gaseste capacitatea de a descoperi bucurii simple si un sens al daruirii fara un consum de sine. Opera acestui eu-creator nu este o forma de resuscitare, de inviere a unui corp mort, ci este un cadru de aparitie al unei vieti noi care isi urmeaza cursul dezvoltarii sale.
Creatia-simptom
Creatia-simptom este inchiderea patologica a eului intr-un spatiu al neacceptarii lipsei. Sensul creatiei este de a completa eul, de a-i oferi oglindirea narcisica in care sa-si poata recupera virstele anterioare intr-un spatiu exterior (in produsul creatiei) pentru a nu afecta lipsa eului care se zbate sa ramina nevrotic. Eul creeaza fortat de propria-i interioritate, pentru a-si asigura un echilibru nesigur si pentru a da o forma reprezentabila unei angoase difuze ce nu poate fi continuta. Raportarea eului la productia sa, se inscrie in limita lui "a face" si nu a lui "a infiinta" si, de aceea, este o relatie epuizanta si ambivalenta care poate sa ajunga persecutorie si in cele din urma coplesitoare pentru eu. Produsul creat are rolul de a oferi o oglindire de tot necesara in raport cu care eul este dependent. De aceea el se simte fortat sa creeze neputindu-se regasi pe sine si nici echilibra decit astfel.
Activitatea ii devine eului asemeni respiratiei, o modalitate de supravietuire care nu poate fi inlocuita cu altceva, dar care captiveaza intreaga energie pina la epuizare. E un cerc vicios in care starea de dezechilibru se accentueaza si mai tare prin mijloacele de aparare impotriva lui, cerc ce adesea isi gaseste dezlegarea in acte impulsive. Produsul artistic este si el lipsit de bucuria sublimarii autentice, cu toate acestea el nu poate da seama de sursa sa (boala sau sublimarea artistului), el poate fi creatie autentica indiferent de radacina, diferenta constind numai in consumul energetic al artistului, in suferinta si echilibrul sau.
Delimitari nesigure
Oricum, diferenta dintre creatia-simptom si creatia-sublimare este instabila si greu de trasat (ca si diferenta dintre boala si sanatate). Faptul ca intre acestea doua exista o permanenta negociere o poate arata creatia populara cea mai relevanta pentru procesul de creatie, "Monastirea Argesului" . La un anumit nivel de interpretare, balada pare a fi model de realizare a sublimarii, in timp ce la un altul ea prezinta procesul creatiei-simptom.
Monastirea - simptom
Monastirea-simptom apare ca o cerinta imperioasa in numele tatalui (Negru Voda) ce determina regresia eului catre spatiile Celuilalt, catre forma magica a eului ideal "Monastire nalta / Cum n-a mai fost alta" (vv. 56-57), mentinut de catre amenintarea feroce a idealului de eu " V-oi zidi de vii / Chiar in temelii!" vv. 62-64). Constructia se face sub semnul blestemului amenintator al mamei falice care nu permite eului dezidealizarea. In acest caz, solutia eului este aceea hamletiana, de a suspenda duhul persecutor care nu poate fi interiorizat intre viata si moarte, intr-un spatiu al bintuirii si al zidirii, al izolarii. Este o izolare realizata pentru scopul evolutiei dar care, in fapt, reuseste sa o impiedice.
Zidul refulare
Izolarea prin zidire arata incercarea eului-Manole de a-si localiza boala in monastirea-simptom, constructia sa fiind necesara unui echilibru obtinut prin pietrificare, tintuire in nemiscare, zidire ca renuntare la evolutie. Evolutia ar insemna pierderea unui echilibru vechi pentru dobindirea unuia nou dar, obstinatia cu care simptomul pietrifica, ingheata eul aflat in spatiul Celuilalt, determina in cele din urma, confundarea eului creator de simptom cu simptomul insusi.
Mitul androginului
Revelatia onirica a lui Manole este anticipatoare a acestei solutii de izolare a atotputerniciei androgine intr-un spatiu zidit. Ana cu pruncul este o reprezentare a mamei falice iar incercarea magica, neputincioasa a lui Manole de a-i impiedica venirea ii arata atotputernicia. Ana cea continatoare de prunc semnifica dorinta ce-si are obiectului dorit, este semnificantul-semnificat, care nu suporta distanta, pierderea si lipsa. Incapacitatea eului de a-si asuma lipsa in prezent este distrugatoare de perspectiva, timpul naruindu-se intr-o formulare segmentara in care viitorul inainteaza dincolo de timpul arhaic si de cel primar (al vietuirii intrauterine) alunecind catre nefiinta. Or inconsistenta viitorului si a trecutului contamineaza cu nefiinta prezentul lui Manoli, care se confunda el insusi cu opera sa, intr-o regresie aglutinatoare. Este o repliere narcisica in sine, o aruncare in abis si confundare cu imaginea din privirea Celuilalt-Altul. Acesta este Manoli-creatorul care se face, ca si Narcis, tot una cu "O fintina lina, / Cu apa putina" (vv. 301-302).
Travaliul de doliu, odata blocat in simbolic, impune moartea eului in real. Este o aruncare in moarte a eului care nu-si poate face doliul virstelor vechi. Prin creatia-simptom eul face o bucla patologica in care petrecerea sa nu se face catre nivelul infiintarii, ci catre acela al trecerii in nefiinta. Aici produsul creatiei are valoare de obiect forclus pentru eul-creator.
|
|
