unicul
Administrator
 Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
|
|
"Un boboc, pentru a se deschide, are nevoie de lumina, apa, caldura si prezenta celuilalt." Ioan Mircea Popovici
Ionut - un baiat autist
Ajungand la un centru de zi pentru persoane cu dizabilitati, mi-a atras atentia Ionut prin faptul ca statea izolat de ceilalti copii. (Numele adolescentului nu este cel real, iar locul de desfasurare nu este precizat, din ratiuni de confidentialitate). Fiind interesata de autism, mi-am propus sa fac cu el observatie psihanalitica, cu interventie terapeutica. La acest centru vin copii si adolescenti cu retard mental, autism, sindrom Dawn etc. Pe Ionut l-am vazut o ora pe saptamana, timp de 7 luni, cu unele intreruperi din motive de organizare sau pentru ca era bolnav.
La 15 ani, ca un bebelus
Ionut avea 15 ani si era un baiat cu trasaturi ce aduceau foarte bine cu cele ale unui bebelus. Statea izolat de ceilalti copii, pe o saltea si se juca cu o masina. Cred totusi ca termenul potrivit este "manevra" o masina, pentru ca a te juca presupune perceperea simbolisticii jucariei. ansa, pentru el, masina parea a fi doar un obiect ale carui roti pot fi invartite si demontate. La inceput am stat langa el, observandu-l. Mi se spusese ca este autist si ca nu vorbeste. Preferam sa nu interactionez cu el, presupunand, din ce citisem, ca schimbarile bruste din jur, privirile directe, l-ar angoasa. Asa ca am asteptat pentru a intra putin in mediul lui inainte de a incerca stabilirea unei relatii. Dupa o vreme, ceilalti copii au fost dusi la masa, iar eu am ramas cu Ionut, caci el nu putea manca decat acasa si numai o anumita mancare.
Distanta se micsora!
Intr-o sedinta, eu stateam la masa, iar el pe saltea si l-am chemat sa vina alaturi de mine sa ne jucam cu niste cuburi, fara a avea insa nici o reactie din partea lui. Atunci, i-am spus ca am sa ma joc singura si am inceput sa asez cuburile. Dupa un timp am pus cuburile in cutia lor si i-am dat-o, invitandu-l sa se joace si el. an mana avea un creion si un siret de pantof cu care se juca. A luat cutia si mi-a intins mie creionul! Deja primul pas de apropiere intre noi fusese facut, prin schimbul de jucarii, care putea semnifica acordarea increderii, schimb practicat de oamenii primitivi. Apoi am prins un capat al siretului si l-am rasucit pe deget, micsorand distanta intre mana mea si mana lui. A inceput sa faca si el acelasi lucru. Distanta se micsora! Dupa cateva rasuciri, lungimea siretului si distanta intre mainile noastre s-a micsorat suficient de mult, iar el nu a mai putut suporta apropierea si a dat drumul siretului. Am interpretat acest gest ca pe o nevoie de apropiere, pe care insa nu si-o putea permite.
--------------------------------------------------------------------------------
Oamenii ca zei cuvantatori
Izolarea lui de ceilalti nu parea a veni din ignorare a ceea ce se intampla ci, mai degraba, din faptul ca ca nu stia sa relationeze cu ceilalti. Am observat ca intelegea foarte bine ce i se spunea, dar nu vorbea. Este posibil sa fi perceput oamenii ca pe niste zei cu puteri magice de a cuvanta, in timp ce el scotea sunete care nu puteau fi intelese de ceilalti. Comunicarea lui cu lumea inconjuratoare se facea intr-un singur sens, el primind informatii si stimuli din afara, dar nereactionand la ei exterior.
O spirala stransa
In alta zi i-am spus ca as vrea sa-l cunosc, dar ca-mi este greu sa-l inteleg si ca mi-ar fi mai usor daca ar desena. I-am dat niste creioane si hartie; a ales culoarea rosie si a inceput sa deseneze. Initial am crezut ca foloseste creionul colorat doar pentru senzatia pe care i-o da atunci cand il freaca de hartie, nu pentru a comunica ceva. Dar apoi am realizat ca desenase o spirala foarte stransa, ce se micsora din ce in ce mai mult, sfarsind prin a semana cu un cerc umplut cu rosu. Parea sa spuna ca zidurile pe care le-a ridicat pentru a se proteja, se strang din ce in ce mai mult in jurul lui.
"... Dar si spirala poate deveni fatala. A inceput din nou sa deseneze. De asta data o spirala care, in loc sa se desfasoare ca o frunza ce creste, se infasura in jurul ei insesi! Asta - mi-a explicat el - inseamna sufocare a eului, instrainare, fuga de lumina vietii, intoarcerea in bezna, care te poate impinge pana la sinucidere. Vedea aici o atitudine "anti-natura" prin excelenta, o aberatie obstinata si potrivnica marelui ritm al vietii." (Carola Giedion-Welcker, Constantin Brancusi)
Dincolo de zgomot, o relatie
Am lucrat si cu ceilalti adolescenti, insa am incercat sa construiesc intre mine si Ionut o relatie in care sa stie ca eram acolo pentru el si ca putea sa ma solicite cand dorea. La inceput a fost foarte dificil pentru mine sa interactionez cu el in acest mod, deoarece era foarte multa galagie in camera (erau 6-8 adolescenti cu diferite tulburari). Cred insa ca a fost mai bine asa, deoarece am putut sa-l inteleg mai bine decat daca as fi fost numai eu cu el intr-o incapere. Aceasta modalitate de interventie i-a dat libertatea sa aleaga daca vrea sa lucreze cu mine sau nu.
Pentru un timp, Ionut a continuat sa stea pe saltea, departe de ceilalti copii. Eu stateam langa el, incercand sa inteleg ce semnifica gesturile lui, pentru ca apoi sa exprim aceasta in cuvinte.
Prima despartire
Intr-o zi s-a produs o schimbare de cadru. Ionut era obisnuit sa stea pe saltea iar educatoarea i-a luat-o, pentru a-l obliga astfel sa stea la masa, cu ceilalti copii. S-a intimplat ca cineva sa aduca salteaua inapoi, iar Ionut, cand a vazut-o, s-a asezat, ca de obicei, pe ea. Educatoarea, suparata ca incercarea de a-l dezlipi de saltea fusese zadarnicita, i-a luat-o si a sprijinit-o de un perete. Ionut s-a lipit de ea, ca de ceva foarte drag si a inceput sa planga. Era prima oara cand il vedeam plangand. M-a uimit schimbarea expresiei fetei lui, ce parea a unui bebelus si brusc, capatase trasaturile unui baiat de 15 ani care plange, iar eu aveam impresia ca privesc un copil pe care nu-l mai vazusem niciodata.
--------------------------------------------------------------------------------
Un tipat straniu
De obicei, daca incercam sa-i iau ceva din mana fara voia lui, scotea un tipat straniu, ce nu parea ca vine de la o fiinta umana, ci de la un animal necunoscut. Durerea despartirii de obiectul sau tranzitional - salteaua - i-a permis trairea primei sale castrari, necesara cresterii. Aceasta l-a ajutat sa gaseasca o forma de comunicare umana - plansul.
Spaima de a spune: "Mama!"
Dupa un timp, Ionut a putut sa vina la masa de lucru. Am simtit ca avusese loc o schimbare, in sensul ca dorea sa interactioneze cu ceilalti. Comportamentul lui in relatie cu mine era asemanator cu cel al unui copil foarte mic cu mama sa. Desi nu o facuse niciodata pana atunci, acum ma privea in ochi, foarte atent si, mi-a spus, intinzand mana catre fata mea: "Mama!". an vocea lui nu era o chemare ci, mai degraba o numire. Auzindu-l vorbind pentru prima oara, am avut un moment de spaima, ca si cum ceva cu totul iesit din comun se petrecuse (spaima mea putea fi, in contratransfer, simtirea spaimei lui). Atunci am inteles cat de greu ii era sa faca lucruri pe care alti copii le fac in mod natural, fara nici un efort si cat avea de recuperat.
Dansand in jurul Soarelui
Intr-o sedinta, inainte de a pleca, Ionut a venit spre mine (desi pana atunci nu-mi acordase nici o atentie) si a inceput sa se roteasca intr-un dans straniu (cu gesturi asemanatoare cu cele ale copilului din serialul Ally Mc Beal) similar miscarii Pamantului in jurul Soarelui. Era pe chipul lui o liniste si o lumina pe care nu le mai vazusem pana atunci. an transfer, eu eram pentru el mama, deci centrul Universului! S-ar potrivi aici ceea ce spunea Arhimede: "Dati-mi un punct de sprijin si pun pamantul in miscare", caci era prima data cand il vedeam miscandu-se. Si cu cata abilitate!
Finalul interventiei
Dupa 7 luni a plecat impreuna cu familia in SUA, iar acolo sunt centre specializate pentru copii autisti. Consider ca ce am construit impreuna a fost un pas important pentru el, iar pentru mine a fost o experienta interesanta, dandu-mi certitudinea ca se poate lucra cu acesti copii si ca, in momentul in care gasesc sustinere, stiu sa-si gaseasca drumul catre sanatate.
Concluzii
A fost foarte dificil sa lucrez cu Ionut, insa am avut sprijinul supervizorului, care m-a ajutat sa vad adevarata lui varsta psihica si emotionala si ce se intampla dincolo de comportamentul sau exterior. Initial nu imi dadeam seama daca ceea ce incerc sa fac are vreun ecou, insa mai tarziu am inteles ca rezultatele educatoarei de a-l integra in grup nu ar fi fost posibile daca Ionut nu ar fi avut sustinere la nivel emotional. Am inceput prin a construi singura o relatie intre mine si el, ca apoi, sa invete sa puna si el caramizi in cladirea acestei punti intre noi. Cel mai mult am lucrat la intelegerea propriilor trairi contratransferentiale pentru a-mi putea da seama ce simte el, caci modul lui de comunicare era arhaic, folosind mecanismul identificarii proiective din relatia bebelus-mama. Asupra lui nu se operasera castrari, necesare in devenirea fiintei umane, astfel ca nu stia ce inseamna pierderea, insa, prin aceasta, nici bucuria de a primi si de a darui.
|
|
