unicul
Administrator
 Din: Cluj
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 365
|
|
Lumea, recunosc multi analisti si comentatori politici, a pierdut încrederea în alegeri, participarea la vot este în declin, parlamentele si presedintii (în special cei americani) se aleg cu sprijin minoritar, adesea sub 25% din votanti, iar în SUA chiar sub 10%. Cauza o constituie, spun ei, partidele - ceea ce este doar pe sfert adevarat, pentru ca partidele nu exista de capul lor. În primul rând, ele sunt parte a unui tip de sistem politic, în al doilea rând, si mai ales, fara oamenii care le compun sunt niste hârtoage fara nici o putere. Oamenii sunt cei care le dau, lor si sistemului, valoarea de întrebuintare. Si aici problema nu este noua, de mirare ca cei numiti mai sus, cu totii persoane cu o vasta cultura politica, par atât de mirati si îsi vehiculeaza comentariile ca pe niste descoperiri absolut noi si senzationale. E de ajuns sa citim documente, presa, carti de acum 30, 80 sau 150 de ani si constatam ca nemultumirea fata de politicieni, partide, guverne si parlamente, era aceeasi. Cum în final, insa, toate institutiile democratiei se reduc la oameni, cei care le-au conceput si care dau viata schemelor acestora prin activitatea lor, discutia despre politica cred ca trebuie începuta tocmai de aici, pentru ca aceeasi constatare, facuta azi si acum optzeci de ani de exemplu si exprimata aproape la fel, este mai mult decât o simpla coincidenta.
Politica si iubire
Iata doua cuvinte care par a nu putea sa stea unul langa celalalt decât în texturi marginale precum, de pilda, amestecul dintre amor (ca soi de prostitutie) si politica (alt soi). A le alatura sau a-l implica pe unul (atât de pur) în celalalt (atât de impur) poate parea astazi ori o blasfemie ori o absurditate, pentru ca e greu sa-ti mai închipui ca activitatea politicienilor, în definitiv platiti de ceilalti pentru ca sa se ocupe de treburi ce privesc pe toata lumea, ar fi purtata si de iubirea de aproapele, nu numai de interese. Ce are a face, se poate întreba oricine, si alegatorul disperat si politicianul versat, politica cu dragostea? Pentru ca, vor zice ambii, beneficiari ai unor efecte contrarii ale acelorasi acte politice, politica e curva, e murdara. Nimic nu pare a mai schimba ordinea existenta. Totusi, daca i-am afla sursele, poate ca ar mai fi o speranta.
Iubirea de stapânire
În timpul Postului Mare, se citeste de câte doua ori, de luni pâna vineri, o scurta rugaciune atribuita Sfântului Efrem Sirul:
Doamne si Stapânul vietii mele, duhul trândaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapânire si al grairii în desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gândului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.
Asa Doamne, Împarate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osândesc pe fratele meu, ca binecuvântat esti în veacul vecilor. Amin.
Dupa ce ne-o aminteste, Alexander Schmemann, în cartea sa Postul cel Mare, ne-o si lamureste: duhul trândaviei este abandonarea noastra în voia poftelor, a materiei, din lene, din renuntare, din negativism, pesimism si cinism, neputinta de a crede ca e posibila, necesara si folositoare schimbarea.
Din cauza acesteia omul ajunge în grija de multe, în care în loc sa se ridice se risipeste pentru a-si acoperi deznadejdea nascuta de prezenta celor dintâi.
Trândavia si deznadejdea aduc iubirea de stapânire, un fel de dragoste pervertita: daca omul nu aspira catre Dumnezeu si nu vede în el centrul, îsi va fi siesi centru absolut, viata îi va deveni egoista si egocentrica, iar lumea va deveni obiect al nevoilor, dorintelor, ideilor si judecatilor lui, deci subordonata acestora. Formele de manifestare sunt multe, de la indiferenta, dispret, lipsa de consideratie si de responsabilitate, pâna la pornirea de a te folosi de toti ceilalti, de a-i domina si a-i comanda.
Grairea în desert se manifesta prin devalorizarea sau revalorizarea negativa a cuvântului care are darul de a construi, de a spune adevarul, de a inspira si mântui dar si de a darâma, de a minti, de a otravi sau de a ucide, devenind astfel desertaciune. El împinge spre trândavie, deznadejde si iubirea de stapânire si transforma viata în iad.
Iata deci cum prima parte a rugaciunii Sfântului Efrem Sirul este un perfect tablou interior al majoritatii covârsitoare a politicienilor care pe toate cele de mai sus le au si le dau ca “model� celorlalti, îmbolnavind si smintind si mai multa lume. Caci nu se considera ei buricul pamântului, nu considera ei ca li se cuvine si datoreaza totul, nu vor ei sa fie satrapi si nababi; nu cred ei ca ideile lor sunt geniale, ca nevoile si dorintele lor sunt îndreptatite si vitale, deci lege pentru ceilalti, ca judecatile lor sunt „solomonice�? Sau nu sunt ei lipsiti de interes pentru cei din jurul lor în masura în care acestia nu le folosesc, nu îi trateaza ca pe niste mijloace ale binelui personal, slugi si robi? Si nu dau ei dovada de o capacitate iesita din comun de a spune orice numai pentru a-si acoperi golul, de a minti pentru a-si acoperi tâlhariile, crimele si hotiile, de arunca cu otrava si de a darâma ceea ce altii încearca sa construiasca, a ucide speranta, pornirile bune, transformând totul în pustiu? Si nu tot ei sunt gata sa se milogeasca, sa se gudure, sa se vânda, sa se umileasca pentru a fi mai sus si a avea mai mult?
Iata cum aceasta rugaciune devine grila de întelegere a ceea ce se întâmpla în jurul nostru. Citind prin ea realitatea aflam ca individualismul, ca si colectivismul comunist, nu este altceva decât tot o manifestare, doar ca mai rafinata, ametitor parfumata, a aceleiasi iubiri de stapânire.
Sa nu ne repezim însa sa-i judecam pe cei care ocupa temporar aceste posturi fara a lua aminte la noi ceilalti: câti nu ar vrea sa le ia locul din aceleasi motive; zeci, poate sute de milioane regreta comunismul dar, mai ales, câti nu viseaza sa îngramadeasca în ograda proprie toata avutia, toate onorurile si toate placerile acestei lumi? Politica este bolnava pentru ca noi toti suntem bolnavi si fara ajutorul lui Dumnezeu, secolul religios în care am intrat, noul Ev Mediu, risca sa fie unul al tenebrelor, al spiritualitatii satanice aducatoare de neant.
Ca stapân al lumii, economicul, adica banul, este un zeu care se adreseaza materiei, de aceea tot ceea ce este impus astazi ca important este legat de necesitati, de instincte Omul pare a fi condamnat a ramâne sub vremi.
Iesirea de sub vremi
Rugaciunea ne da însa si antidotul, reteta salvatoare care cuprinde patru medicamente si o indicatie de administrare. Acestea sunt: curatia, adica plinatatea, dreapta socotinta obtinute prin întoarcerea catre Dumnezeu si refacerea adevaratei scari de valori, smerenia, adica asezarea în aceasta scara de valori, rabdarea, cunoasterea nu prin sine ci prin lumea ce ne înconjoara si care este nesfârsita, si în urma, dar cea mai de pret, dragostea pentru persoana de lânga noi, acum, cu tot ceea ce ne sta în putinta.
Dragostea, ca Eros, ca expresie a pasiunii si a poftelor, este boala, simptom al caderii si distrugerii omului. Cheia iesirii de sub vremi, a evadarii din universul concentrationar al individualismului dizolvant este dragostea pentru celalalt, Agapè, cea care sterge pacatele, sparge canoanele, desfide limitele si-l ridica pe om. Sfatul de administrare (avertismentul) este la fel de important ca tot restul, pentru ca el ne dezvaluie cauza tuturor bolilor – mândria – si modul de utilizare a retetei: curatia, smerenia, rabdarea si chiar dragostea trebuie luate fara mândrie, adica fara intentia de a deveni mai buni decât ceilalti, ci mai buni pentru ceilalti. ...daruieste-mi sa-mi vad gresalele mele si sa nu osândesc pe fratele meu este îndemnul de a nu transforma iubirea mântuitoare de aproapele în iubirea lumeasca pierzatoare de sine.
Lumea nu poate exista fara ca relatiile dintre oameni, interesele lor sa fie administrate, adica reprezentate si puse de acord prin ceea ce cunoastem sub numele de politica. Ea trebuie sa asigure conditiile cele mai bune pentru comunitate în prezent si viitor. Ceea ce se ascunde astazi sub acest nume, aici si aiurea, are, în cele mai multe cazuri, extrem de putin a face cu ceea ce ar trebui sa fie, iar întinderea ei în spatiu dar si în timp ne arata ca vremea actualei formule, care se reformeaza mereu si nu se îmbunatateste niciodata, este pe sfârsite.
|
|
